Teatru de cafenea – “CEHOV, trei drame ridicole “

La cererea publicului, la Atrium Café se joacă din nou Cehov !

Comedie de cea mai bună calitate.

Pentru că acum două săptămâni capacitatea localului nostru nu a făcut faţă cererii spectatorilor.

Pentru că spectacolul “CEHOV – TREI DRAME RIDICOLE” a fost selecţionat de către un juriu profesionist venit din capitală, să facă parte din secţiunea concurs a primei ediţii a FNTI (Festivalul Naţional de Teatru Independent), Bucureşti.

Pentru că juriul a ales 13 spectacole, din 132 vizionate în întreaga ţară.

Pentru că “CEHOV – TREI DRAME RIDICOLE” este unul din cele 13 spectacole – semn cert că spectacolele BIS jucate la Atrium Café au parte de apreciere şi pe plan naţional.

Din aceste motive, şi nu numai, vă aşteptăm Luni, 4 noiembrie, ora 21.00, la Atrium Café, la o întâlnire cu lumea povestirilor scurte marca Anton Pavlovici Cehov.

Vă avertizăm că nu veţi vedea un Cehov clasic, cu pauze lungi între replici şi cu tristeţi de nevindecat. Spectacolul este unul alert şi antrenant, într-un registru modern, care nu trădează însă spiritul şi umorul autorului.

Haideţi să îi încurajăm pe tinerii actori sibieni înainte de participarea la cea mai importantă competiţie naţională de gen.

Vă aşteptăm luni, 4 noiembrie 2013, la ora 21.00.

“CEHOV – 3 drame ridicole”

Un spectacol inspirat din povestirile lui A.P. Cehov

Distribuţia: Ciprian Isidor, Bogdan Sărătean, Andrada Grosu.

Regia: Bogdan Sărătean

Durata spectacol – 80 minute (cu pauză). Preţ bilet – 12 lei.

Câteva cuvinte despre spectacol, din partea regizorului Bogdan Sărătean:

„Ce îl face pe Cehov contemporan, actual, zilnic?

Joaca asta de-a Râsu’-Plânsu’ şi felul în care Joaca se joacă cu noi.

Un pic de absurd, un pic de comedie, un pic de tragedie cosmică. Starea naturală a omului este aceea de a fi ridicol. Cu câtă duioşie şi compasiune ne pune Cehov oglinda în faţă…

Un spectacol despre paiaţele zilnice din noi şi de lângă noi.”

Veşti de ultimă oră !

Compania Teatrală BIS va participa la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Independent, Bucureşti, 4-10 noiembrie 2013.

Selecţionerii festivalului au vizionat 132 de spectacole din toată ţara, dintre care 13 au fost alese pentru Secţiunea-Concurs a Festivalului, iar 30 pentru secţiunea OFF.

Compania Teatrală BIS va participa în ambele secţiuni, atât în Concurs cât şi în OFF.

Spectacolul “CEHOV-TREI DRAME RIDICOLE” va participa în secţiunea Concurs.

Spectacolul “LIPICIOŞII – Despre vise şi alte amăgiri” va participa în secţiunea OFF.

LIPICIOŞII – “Despre vise şi alte amăgiri” a fost găzduit de Atrium Café în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în iunie 2103.

“CEHOV – TREI DRAME RIDICOLE”, este spectacolul care a deschis stagiunea 2013-2014, la Atrium Café.

În Bucureşti, spectacolele se vor juca după cum urmează –

LIPICIOŞII – “Despre vise şi alte amăgiri”, Vineri, 8 noiembrie, ora 19.00, la Godot Café Teatru.

“CEHOV – TREI DRAME RIDICOLE”, Duminică, 10 noiembrie, ora 18.00, la Teatrul de Artă Bucureşti

BAFTĂ BIS !