ATRIUM Galeria de Artă găzduieşte în perioada 4 Martie – 3 Aprilie expoziţia “Avem un logo, ce-aţi făcut cu el?” in colaborare cu Institutul Polonez.
Ca să vă trezim interesul, vă povestim puţin despre aceasta. La începutul anului 2009, reţeaua Institutelor Poloneze din întreaga lume a primit un nou logo, creat de Lech Majewski (poet, scriitor, artist, regizor, producător de filme etc.). “Omuleţul” este urmaşul stilizat, simplificat, al unei alte creaţii a artisului care a apărut pe afişul piesei de teatru Cartoteca (sau Kartoteka) de Tadeusz Różewicz, jucat la Teatrul “Wanda Siemaszkowa” (după numele unei actriţe şi regizoare poloneze, de la început de secol 20) din Rzeszów.
Pentru a prezenta publicului noul său logo, Institutul Polonez din Bucureşti a demarat în februarie 2009, concursul „Avem un logo, ce faceţi cu el?”, adresat tuturor celor care s-au simţit ispitiţi să reinterpreteze lucrarea unui mare artist polonez.
Marele premiu a fost câştigat de Iulian Preda şi Bogdan Nestor, sau echipa Blau, cu lucrarea video „Dancing Man”.
În toamna anului 2009, pentru a puncta finalul campaniei de promovare a logoului a fost realizată o expoziţie „Avem un logo ce-aţi făcut cu el”, (curator Erwin Kessler) la Galeria Atelier 35 din Bucureşti, care a adunat cele mai reprezentative lucrări, inclusiv pe cele câştigătoare.
În expoziţie sunt prezentate majoritatea lucrărilor care au figurat şi în expoziţia de la Bucureşti.