„Debordând de un umor niciodată gratuit, niciodată căutat, niciodată forţat, poveştile din Monoloagele vecinului sunt atât de convingătoare, încât ar trece oricând drept fragmente de realitate surprinsă de o cameră ascunsă.
Impresia e întărită de jocul lui Laurenţiu Bănescu. Talentul său de excepţie e dublat de o tehnică impecabilă. Nu ştiu dacă e vorba de instinct sau de raţiune, dar una dintre ele – sau amândouă – îl împiedică să cadă în exces.
Şi încă ceva. El nu consumă emoţia pe scenă, nu ne arată cât de bine ştie el să joace o emoţie sau alta, ci mai lasă şi pentru public: se opreşte exact în punctul în care trebuie, pentru ca aceasta să fie preluată şi trăită mai departe de către spectator. Specifică actorilor cu şcoala anglo-americană, această ştiinţă a dozajului şi a filtrării prin inteligenţă are din păcate valoare de raritate la noi.
Excelent în compoziţii, Bănescu trece fără efort de la personaje de vârsta a treia la adolscenţi tembeli ori ciudaţi de varii categorii.”
„(…) în asta şi stă succesul „monoloagelor vecinului”. În capacitatea scriiturii şi interpretării lui Laurenţiu de a surprinde derizoriul ca marcă a românismului. De la căpitanul gărzii de fier care îşi ţine şedinţele cu cei patru oameni în casa mamei unuia dintre participanţi, la nebunul care vede conspiraţii şi ozn-uri peste tot, inclusiv la cişmeaua unde aşteaptă la rând să se spele, şi până la cocalarul sinistru care umple ştirile de la ora 5 cu aventurile de la disco-barul unde împarte violuri într-o voioşie, piesa, iată, ne face să recunoaştem fresca unei societăţi de care mulţi se dezic. Dar ea există şi ne priveşte pe toţi, drept în ochi.
De remarcat de asemenea demersul absolut independent al acestui vecin de palier teatral, într-o perioadă în care breasla (tânără) în cauză o duce destul de prost. Şi atunci normal că te întrebi cât de mare trebuie să fie dedicaţia actorilor când efortul lor abia dacă aduce o pâine pe masă. În cazul lui Laurenţiu, răspunsul e simplu. Pasiunea îl face să meargă mai departe. Şi talentul să te caci pe tine de râs.”
